Duse Anca

Modulul 5: SPA&Wellness

Modulul 5: SPA&Wellness
6 Testfrage 19 studenten 2 Bewertung Mobilfreundlich Für jeden zu empfehlen Englisch Abschkusszertifikat

Despre apele termale ale Ungariei

Există apă termală sub 80% din teritoriul Ungariei, ceea ce duce la gluma populară conform căreia Ungaria nu este cu adevărat o țară fără ieșire la mare, deoarece avem o mare chiar sub pământul nostru. Desigur, apa în sine ar fi insuficientă fără deceniile de practică și personalul medical experimentat și calificat, care are cunoștințele și competențele necesare.

Fapte și cifre

● Ungaria se mândrește cu aproape 1.500 de izvoare de apă termală, cu peste 270 de tipuri de apă minerală și termală certificată și 98 de SPA-uri de sănătate certificate.

● Există 34 de stațiuni SPA în țară, cele mai multe din Europa, de altfel.

● 85% din apele termale găsite în Ungaria au efecte medicale și curative.

● Sopron (un oraș la doar câțiva kilometri de granița cu Austria) are mai mulți stomatologi pe cap de locuitor decât oricare alt oraș al Ungariei.

Turismul medical

Wellness-ul medical (a nu se confundaa cu wellness-ul pentru relaxare) este o metodă terapeutică cu o vechime de pe peste 2000 de ani de dovezi empirice și 150 de ani de experiență științifică. Combină proprietățile benefice ale apei termale și/sau medicale cu realizările științei medicale moderne.

Această metodă este potrivită pentru tratamentul sau prevenirea a peste 120 de boli sau simptome. Deși majoritatea terapiilor sunt adecvate pentru tratamentul afecțiunilor frecvente întâlnite la seniori, terapiile sunt potrivite și pentru tratarea simptomelor cauzate de munca de birou, pentru reabilitarea post-operatorie și post-traumatică, pentru a spori performanța sportivă, în tratarea hipertensiunii arteriale sau a tulburărilor circulatorii, tratarea afecțiunilor dermatologice, a unor probleme ginecologice și unor tulburări neurologice (de exemplu Parkinson sau AVC), pentru a numi câteva dintre cele mai frecvent aplicate terapii și tratamente.

Relaxare la SPA

Pentru cei care sunt în căutarea relaxării și a reîncărcării bateriilor sau doresc să petreacă timp de calitate alături de copii, există nenumărate locații și activități dintre care pot alege:

1. Budapesta - cel mai bun oraș din lume în ceea ce privește izvoarele termale. 

2. Hévíz - cel mai mare lac din lume cu ape medicinale. Sanatoriul de lângă lac este unul dintre cele mai mari din Ungaria, oferind o gamă largă de tratamente.

3. Stațiunea din Egerszalók are piscinele obișnuite de wellness, saunele și facilitățile de wellness medical, dar prezintă, de asemenea, un fenomen natural unic care are loc doar în patru locuri din lume: în China, în SUA, în Turcia (cel mai mare) și aici, în Ungaria, la scară redusă. Este vorba despre un perete spectaculos de calcar care poate fi admirat chiar de la piscine sau din camera de hotel.

4. Hajdúszoboszló este cel mai mare complex SPA din Europa și o destinație perfectă pentru familiile cu copii. 

5. Un alt loc unic de vizitat este Peștera de la Miskolctapolca. A înota într-o peșteră este o experiență unică și merită cu siguranță o vizită, combinată, de exemplu, cu o oprire în regiunea viticolă Tokaj, situată la doar o oră de mers cu mașina.

6. Deși procedurile dentare și de chirurgie plastică necesită prudență și o mare încredere, Ungaria și-a dobândit reputația întemeiat. Dacă sunteți în căutarea unor astfel de tratamente, ar trebui să includeți Ungaria în etapa de cercetare, deoarece nivelul de servicii pe care îl primiți pentru banii plătiți face din țara noastră o alegere extrem de atractivă.

7. Una peste alta, nu există literalmente niciun loc în Ungaria fără o baie termală sau un SPA la îndemână, așa că nimeni nu are nicio scuză pentru a pierde o meritată baie în apele rejuvenante ale Ungariei.

Wissenstests

thumbnail
Modulul 5: SPA&Wellness
Wissenstest • 6 questions • 60 min

Meinung von Studenten

Octavian Tinca
vor über 3 Jahren
Keep up the great work!
BRIGITTA ANDREA SASZET BAIKO
vor über 3 Jahren
Great info!